Zeci de kilograme de legume, fructe și alte alimente de bază au fost donate familiilor cu copii în situații mai delicate, în ,, SĂPTĂMÂNA LEGUMELOR ȘI FRUCTELOR LA LIPOVA', prin Crucea Roșie Lipova
Luni, 02 Decembrie, 2019 / 156 accesari
Acțiunea prin care au fost donate câteva zeci de kilograme de fructe, legume și alte alimente de bază, a avut loc luni - 02.12 a.c., fiind organizată cu sprijinul Filialei Crucea Roșie Lipova și Primăriei și Consiliului Local Lipova.
Toate donațiile (fructe, legume și alimente de bază), au fost colectate de copiii și reprezentanții GRĂDINIȚELOR din orașul Lipova, iar mai apoi oferite Filialei Crucea Roșie Lipova, spre a fi împărțite familiilor cu copii în situații mai dificile sau familiilor cu copii în plasament.
Campania organizată de Crucea Roșie Lipova, se numește ,,Săptămâna legumelor şi fructelor donate" și implicat grădinițele din oraș, încercându-se astfel să se promoveze acţiunile umanitare.
Scopul acesteia este de a sensibiliza copiii, cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente. Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi , de a conviețui, într-o societate unită şi solidară în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea.
În cadrul acțiunii de împărțire a donațiilor, au participat reprezentanți ai Crucii Roșii Lipova: Adrian ANTOCHE - președinte, Radu STEPAN - vicepreședinte și asistent medical în cadrul Compartimentului de Asistență Medicală Comunitară și reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local al Orașului Lipova.
Un număr de aproximativ 15 familii, cu copii în situații dificile sau copii în plasament, s-au bucurat de aceste donații.
Această acțiune este doar prima din acțiunile umanitare care vor avea loc în luna Decembrie in orașul Lipova, toate acestea având ca scop principal ajutorarea familiilor și a copiilor cu posibilități limitate și situații de viață mai dificile.
Pentru această primă campanie, "SĂPTĂMÂNA LEGUMELOR ȘI FRUCTELOR LA LIPOVA'', Crucea Roșie Lipova și Primăria Orașului Lipova aduc cele mai sincere mulțumiri și recunoștință, minunaților copii din orașul Lipova, părinților acestora și reprezentanților din cadrul grădinițelor implicate.