ANUNŢ DE INTERES PUBLIC, în atenţia cetăţenilor oraşului Lipova
Vineri, 28 Iulie, 2017 / 563 accesari
PRIMĂRIA ORAŞULUI LIPOVA
S.C. ECO LIPOVA S.R.L.
STIMAŢI CETĂŢENI,
Vă aducem la cunoştinţă, faptul că în urma scadenţei termenului Autorizaţiei de Mediu, stabilit de Agenţia de Mediu a judeţului Arad, depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi a oraşului Lipova, a fost sistată începând cu data de 16.06.2017.
Pe această cale, avem rugămintea la cetăţenii oraşului Lipova, de a înţelege necesitatea depozitării a unei cantităţi cât mai mici de deşeuri şi numai deşeuri menajere, în următoarele 2 luni, până la data de 01.10.2017.
Menţionăm faptul că în această perioadă, 01.08.2017 – 01.10.2017, până la deschiderea noului spaţiu unde va funcţiona viitoarea groapă de deşeuri nemenajere, oricare alte genuri de deşeuri: crengi, pământ, moloz, rumeguş sau orice alte deşeuri nemenajere, nu vor fi ridicate de către firma de salubritate, din cauza faptului că la groapa de gunoi Arad, nu se accepta depozitarea altor deşeuri, altele decât cele menajere.
Până la data mai sus menţionată (01.10.2017), Primăria Oraşului Lipova va face toate demersurile necesare pentru înfiinţarea unei noi gropi de gunoi a oraşului Lipova, destinată exclusiv depozitării deşeurilor nemenajere, menţionate mai sus.
Cetăţenii oraşului Lipova, sunt rugaţi să înţeleagă schimbările survenite şi să coopereze cu administraţia locală, pentru a se evita depozitarea gunoaielor pe marginea drumului, în faţa caselor sau pe alte terenuri din oraş sau din afara oraşului, până la înfiinţarea noii gropi de gunoi a oraşului Lipova.
Vă mulţumim pentru înţelegere,
PRIMAR,
MIRCEA IOSIF JICHICI