Halloween-ul sărbătorit cu mare fast de copiii din oraşul Lipova
Marti, 15 Noiembrie, 2016 / 897 accesari
Împrumutat de la americani, dar mult iubit în rândul copiilor, inclusiv a celor români şi aşteptat în fiecare an cu mare nerăbdare de către aceştia, Halloween-ul a fost sărbătorit « cu surle şi trâmbiţe » şi în acest an la Lipova, străzile oraşului fiind invăluite pentru o seara de atmosfera ruptă parcă din « filmele de groază », a acestei sărbători.
Timp de câteva ore, ultima seara a lunii octombrie, seara de luni, 31 octombrie a adus în oraş o mulţime de personaje, foarte diverse, de la cele mai hazlii şi jucăuşe, până la cele mai urâte şi înfiorătoare. Toate aceste personaje au plecat la orele serii, în plimbarea « BU HU HU », colindând oraşul de la un capăt la altul, în căutare de recompense dulci.
Începând cu ora 18 :00, un grup foarte numeros de copii, de la cei mai mici, până la cei mai mari, deghizaţi în cele mai diverse personaje, cu felinare şi dovleci în mână, au plecat pe străzile Lipovei, în căutare de mult râvnitele dulciuri. Pentru a se asigura că îşi câştigă aceste recompense, ei au plecat la drum bine pregătiţi, având în primul rând stabilit, bine-cunoscutul slogan « Ne daţi ori nu ne daţi ! ».
Organizaţi în cel mai mic detaliu, cu lumini, dovleci şi traiste pe umăr pentru depozitarea dulciurilor primite, aceştia au bătut la uşile caselor şi magazinelor din oraş. Cei care s-au bucurat de vizita personajelor de Halloween şi au oferit dulciuri alaiului de copii, au fost magazinele din centrul oraşului, o parte din familiile copiilor care au participat la această activitate, precum şi alţi locuitori ai oraşului care au dorit să le ofere dulciuri copiilor.
Odată finalizată plimbarea din oraş şi cu plasele pline de dulciuri, grupul de copii a plecat spre Centrul Recreativ Orăşenesc Lipova, unde le-a fost pregătită o petrecere de Halloween, la care copiii, transformaţi pentru o seara în personajele lor preferate, s-au distrat, au cântat la karaoke, au organizat diverse jocuri şi au petrecut timp de câteva ore, întreaga petrecere fiind una foarte reuşită.
Gazdele evenimentului de Halloween au fost profesorii şi copiii din cadrul Cercului « Atelierul Fanteziei » de la Clubul Copiilor Lipova, toată această frumoasă activitate fiind coordonată de prof. Camelia Iordache, care, cu sprijinul părinţilor, i-a ajutat pe copii să-şi pună în practică imaginaţia şi pornind de la cele mai originale idei şi dorinţe ale copiilor, au fost realizate cele mai frumoase costume, machiaje şi măşti, totul pentru bucuria copiilor.
Copiii care au aşteptat cu mare entuziasm Halloween-ul şi care au răspuns « prezent » la întreaga activitate desfăşurată cu această ocazie, au fost într-un număr foarte mare şi în acest an, în total participând peste 190 de copii, cu vârste cuprinse între 4 - 14 ani, însoţiţi de peste 60 de părinţi, care au intrat şi de această dată în jocul şi în povestea micuţilor, fiindu-le alături costumaţi şi pregătiţi pentru recompensele dulci şi pentru distracţie.
« Pe această cale, dorim să transmitem cele mai sincere mulţumiri părinţilor pentru imensul sprijin acordat, şi bineînţeles tuturor celor care ne-au primit şi au oferit dulciuri copiilor . De asemenea mulţumiri speciale transmitem Poliţiei Locale Lipova, care ne-au fost alături şine-au însoţit pe tot traseul străbătut în tot oraşul, asigurându-ne astfel în caz de orice pericol, precum şi părinţilor care au adus dulciuri, sucuri şi apa pentru petrecerea care a avut loc în sala de festivităţi a Centrului Recreativ, părinti care au fost alături de noi până la finalul petrecerii. », a spus prof. Camelia Iordache, coordonatorul acestor activităţi extraordinare şi îndrumătorul acestor minunaţi copii, cu ajutorul cărora cu diferite ocazii, oraşul Lipova primeşte o imagine de sărbătoare, de poveste.