Proiectul de igienizare şi plantare pomi – real succes pentru mediul înconjurător
Vineri, 14 Martie, 2014 / 2342 accesari
După prima ecologizare din acest an , din data de 1 martie, acţiunile pentru un mediu mai curat continuă la Lipova cu proiecte şi acţiuni dintre cele mai complexe, toate, pentru natură, pentru un nou peisaj, mai curat şi frumos, al oraşului Lipova.
Primul dintre aceste frumoase proiecte iniţiate, este « Proiectul de igienizare şi plantare pomi pe raza oraşului Lipova », proiect care a debutat în acest an cu 2 ediţii, urmărindu-se astfel să fie cuprinse cât mai multe zone din Lipova şi Radna.
Rezultate măreţe şi un peisaj nou pentru oraşul Lipova după cele două ediţii ale proiectului
Ambele ediţii care au fost organizate în cadrul acestui proiect, s-au desfăşurat cum nu se putea mai bine, reprezentând un real succes. Atât în cadrul primei ediţii – 14.03.2014, cât şi în cadrul celei de-a doua ediţii – 21.03.2014, au fost implicate mai multe grupuri de voluntari, aceştia împărţindu-se pe toata raza oraşului, reuşind să cuprindă toate zonele vizate iniţial. Aceste zone au fost : Parcuri Radna (zona Gara CFR), Parcul Eroilor, Zona Blocuri (Bugariu, A.Vlaicu), Zona Strungu, Intrarea în Lipova (Neudorf), Băile Lipova.
În primul rând, fiecare zonă în care s-a ajuns, a fost curăţată şi igienizată, iar mai apoi au fost plantaţi pomi, pentru ca în final tot peisajul să prindă un alt contur, unul curat şi îngrijit.
Atât în prima, cât şi în cea de-a doua ediţie, grupele de voluntari formate din copii şi reprezentanţi din cadrul liceelor şi din cadrul Centrului de Voluntariat, au muncit preţ de câteva ore, în final fiind plantaţi peste 500 de copaci în zonele amintite mai sus, grupele de voluntari participante, însumând peste 50 de voluntari.
În activitatea lor, voluntarii au fost coordonaţi de profesori din cadrul liceelor, Monica Urs – reprezentanta Centrului de Voluntariat, Filiala Lipova şi Adrian Stepan, un voluntar deosebit care, pe lângă participarea activă şi coordonarea tuturor activităţilor din cadrul acestui proiect, a participat şi la scoaterea celor 300 de puieţi de tei şi stejar.
Implicaţi în acest proiect au fost Primăria Oraşului Lipova , Ocolul Silvic Radna, Ocolul Silvic Lipova, Liceul Sever Bocu, Liceul Atanasie Marienescu, Centrul Judeţean de Voluntariat- Filiala Lipova, SGA Arad, Camil Jichici – voluntar, Adrian Stepan – voluntar.
Voluntarii au desfăşurat această acţiune cu mare entuziasm, principalul obiectiv urmărit prin aceste acţiuni fiind acela de a se crea un mediu mai curat pentru Oraşul Lipova. « Voluntarii au fost bucuroşi de aceasta acţiune şi cu multă dăruire au făcut curăţenie şi au plantat pomii. Atent organizaţi în echipe de 3-4, voluntarii au colaborat foarte bine şi în urma lor a rămas curăţenie, pomi plantaţi , udaţi , apoi frumos văruiţi.
Mulţumim Primăriei Oraşului Lipova pentru iniţiativa şi sprijinul acordat, domnului Rotaru Nicu, AMC Betleem, pentru grija si răsfăţul pe care le-au arătat faţă de voluntari, şi nu în ultimul rând, voluntarilor care ne-au ajutat de la Liceul Atanasie Marienescu şi Liceul Sever Bocu, precum şi celor care ne-au susţinut material cu ceea ce a fost nevoie pentru realizarea acestui proiect », a spus Monica Urs – coordonatoare şi reprezentanta Centrului de Voluntariat – Filiala Lipova.