PRIMARIA LIPOVA

  • Slide 1
  • Slide 4
  • Slide 3
  • Slide 2
  • Slide 5
  • Slide 6
  1. FaceBook
  2. Google Plus
  3. Twitter
  4. Pinterest

PRIMĂRIA LIPOVA

Adresa: Str. N. Balcescu, nr. 26
Lipova, Jud. Arad, Romania
Nr.Tel: 0257-561.133
Nr.Fax: 0257-563.067
Adresa E-mail:
contact@primarialipova.ro
Adresa Website:
www.primarialipova.ro


DETALII » ŞTIRI LOCALE ŞI ANUNȚURI PUBLICE Vezi si altele

”INFORMAȚII CU PRIVIRE LA ACHITAREA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR LOCALE PENTRU ANUL 2020”

Joi, 23 Ianuarie, 2020    /    133 accesari


 

Achitarea taxelor si impozitelor locale pentru anul 2020

 

           Compartimentul Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Oraşului Lipova, informează că începând cu data de 13 ianuarie 2020 se pot achita taxele și impozitele locale pentru anul în curs.

 

            Taxele și impozitele locale pentru anul 2020 au fost stabilite de Consiliul Local al Oraşului Lipova  prin Hotărârea nr. 160 din 23.12.2019, nivelul acestora fiind la fel ca în anul 2019, cu excepţia impozitului asupra mijloacelor de transport care a fost majorat cu 4,6% - rata inflaţiei pentru anul 2018.

            Termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale, aferente primului semestru, este 31 martie 2020.

            Termenul de plată pentru taxa pe clădiri/teren este, lunar, până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare.

            Impozitul anual datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice sau juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată, respectiv 31 martie 2020.

           Pentru plata integrală şi cu anticipaţie a obligaţiilor fiscale datorate bugetului local până la data de 31 martie 2020, persoanele fizice beneficiază de bonificaţie de 10% la impozitul pe clădiri şi  impozitul pe teren.

           După această dată, vor fi calculate majorări de întârziere de 1% din cuantumul obligaţiilor fiscale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, până la data plăţii.

           Începând cu data de 1 ianuarie 2020, până la desemnarea operatorului de salubrizare menajeră de către ADISIGD Arad, conform Hotărârii nr. 160 din 23.12.2019, se instituie taxa specială de salubritate pentru persoanele fizice şi juridice după cum urmează:

  1. Pentru persoane fizice având în vedere numărul de persoane care locuiesc efectiv  la

adresa respectivă (locatari stabili, chiriaşi, flotanţi) în sumă de 15 lei/persoană/lună;

  1. Pentru persoane juridice având în vedere cantitatea deşeurilor colectate în tone.

Stabilirea, încasarea şi urmărirea taxei speciale de salubrizare se realizează în condiţii similare cu prevederile HCL nr. 66 din 12.05.2016 privind institurea taxei speciale de salubritate pentru utilizatorii serviciului care nu au încheiat contract de prestare a serviciului cu operatorul de salubrizare menajeră, cu  excepţia art. 4 – art. 7 din Regulament - 700 lei/tonă.

              Pentru stabilirea taxei de salubritate, persoanele fizice şi persoanele juridice au obligaţia de a depune Declaraţia de impunere la Compartimentul Impozite şi Taxe Locale, din cadrul Primăriei Oraşului Lipova.

Taxa specială de salubrizare se datorează lunar, termenul de plată fiind ultima zi a lunii în curs pentru luna precedentă.

După desemnarea operatorului pentru activitatea de salubrizare menajeră pe raza oraşului, taxa de salubrizare pentru persoanele fizice care nu au încheiat contract de prestări servicii cu prestatorul serviciului de salubrizare, va fi de 21 lei/persoană/lună.

 

Programul de lucru în activitatea de relaţii cu publicul

Compartimentul Impozite şi Taxe Locale :

- luni - miercuri: 08:00 – 15:00

- joi:  08:00 - 18:00

- vineri:  08:00 - 13:00

 Modelul declaraţiilor de impunere se găsesc pe adresa: http://www.primarialipova.ro/ - Secțiunea Formulare Online – Taxe și Impozite Locale sau la Secțiunea Informații Primărie Lipova – Taxe și Impozite Locale – Formulare Serviciu Salubrizare .

Detalii despre nivelul taxelor și impozitelor pentru anul 2020, pe categorii, conform Hotărârii de consiliu nr.160 din 23.12.2019, pot fi regăsite la adresa http://www.primarialipova.ro/ - Secțiunea Informații Primărie Lipova – Taxe și Impozite Locale – Anunțuri 2020 sau la Secțiunea Ședințe de Consiliu – Hotărâri ale Consiliului Local Lipova.

 

 

 


http://ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm
https://sgg.gov.ro/new/guvernare-transparenta-deschisa-si-participativa-standardizare-armonizare-dialog-imbunatatit-cod-sipoca-35/

PRIMĂRIA ORAȘULUI LIPOVA utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.primarialipova.ro. Vă aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC (”Directiva E-Privacy”) și de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a accestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (”Regulamentul GDPR”).Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si dorim sa confirmi acordul tau.