Lucrările pentru reabilitarea a 8 străzi din orașul Lipova, au fost demarate, prima stradă pe care au intrat utilajele și echipele de muncitori, fiind Strada ȘTEFAN CEL MARE
Miercuri, 16 Octombrie, 2019 / 1070 accesari
Proiectul "REABILITAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE PE STRĂZILE 9 MAI, CRUCII, CLOȘCA, HORIA, MIRON COSTIN, MĂRĂȘEȘTI, OITUZ ȘI ȘTEFAN CEL MARE", a cărui contract de lucrări a fost semnat în luna mai a acestui an, a fost demarat începând din această săptămână.
Pentru început, echipele constructorului, prezente pe teren, au dat startul lucrărilor pe Str. Ștefan cel Mare, unde, după prima zi de lucrări, au fost deja realizate săpături pentru șanțurile rigolelor, urmând ca lucrările să fie continuate într-un ritm susținut astfel încât totul să decurgă conform graficului prevăzut și rând pe rând să fie demarate lucrări și pe celelalte străzi prevăzute în proiect.
Firma care se ocupă de reabilitarea străzilor cuprinse în cadrul acestui proiect este SC PORR CONSTRUCT SRL, reprezentanții acesteia, asigurând administrația locală, în urma discuțiilor purtate la fața locului, de faptul că lucrările vor fi realizate în cele mai bune și sigure condiții, dar mai ales de faptul că se vor finaliza în termenul stabilit.
Proiectul "REABILITAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE PE STRĂZILE 9 MAI, CRUCII, CLOȘCA, HORIA, MIRON COSTIN, MĂRĂȘEȘTI, OITUZ ȘI ȘTEFAN CEL MARE", are o valoare totală de peste 5,5 milioane de lei, fiind finanțat de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Lucrările prevăzute în cadrul acestui proiect sunt lucrări complexe, care vor oferi celor 8 străzi o nouă imagine.
"Străzile se vor asfalta și vor fi amenajate trotuare. Este vorba de străzi în pantă, străzi greu accesibile, străzi cu pavaj foarte vechi, care nu au fost asfaltate niciodată și ca urmare a introducerii rețelei de apă și canal din ultimii ani, starea lor actuală este una precară. Pavajul existent, un pavaj din piatră brută realizat de sute de ani a dispărut de-a lungul timpului, momentan starea acestor străzi fiind una deloc ușoară sau benefică pentru cetățenii orașului, în special pentru cei care locuiesc în aceste zone.
În urma proiectului de reabilitare, realizat cu bani guvernamentali, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cele 8 străzi incluse vor primi o imagine cu totul nouă și se vor asigura cele mai bune condiții pentru circulația rutieră și pietonală.", a transmis primarul orașului Lipova, Iosif Mircea JICHICI.