PRIMARIA LIPOVA

  • Slide 1
  • Slide 4
  • Slide 3
  • Slide 2
  • Slide 5
  • Slide 6
  1. FaceBook
  2. Google Plus
  3. Twitter
  4. Pinterest

PRIMĂRIA LIPOVA

Adresa: Str. N. Balcescu, nr. 26
Lipova, Jud. Arad, Romania
Nr.Tel: 0257-561.133
Nr.Fax: 0257-563.067
Adresa E-mail:
contact@primarialipova.ro
Adresa Website:
www.primarialipova.ro


DETALII » ŞTIRI LOCALE ŞI ANUNȚURI PUBLICE Vezi si altele

Contractul de lucrări pentru reabilitarea Podului Vechi din Lipova a fost semnat

Marti, 14 Mai, 2019    /    11 accesari


Contractul de lucrări pentru reabilitarea Podului Vechi din Lipova a fost semnat

Podul Vechi de peste râul Mureș, unul din cele mai vechi și importante construcții ale orașului Lipova, va fi reabilitat și modernizat,  contractul de execuție a lucrărilor pentru realizarea acestui proiect, fiind semnat VINERI, 10.05.2019, la sediul Primăriei Orașului Lipova, în prezența delegației guvernamentale, prezentă la Lipova,  condusă de doamna prim-ministru a României Viorica DĂNCIILĂ și formată din mai mulți miniștri: ministrul finanțelor publice – dl.Eugen Orlando TEODOROVICI, ministrul agriculturii – dl.Petre DAEA, doamna ministră a sănătății - Sorina PINTEA și ministrul IMM-urilor – domnul Ștefan Radu OPREA, precum și alți reprezentanți de seamă din Guvernul României, care au vizitat orașul în această dimineață.

      Valoarea proiectului se ridică la peste două milioane de lei, fonduri accesate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.       

        Termenul de realizare a lucrării de la momentul începerii acesteia este de 12 luni, lucrarea având autorizație de construire emisă pe 12 septembrie 2018.

    Lucrările propuse din cadrul proiectului prevăd printre altele, înlocuirea barelor de rezistență, desfacerea straturilor căii până la placa de beton, repararea plăcii de beton, deblocarea rosturilor de dilatare, montarea de borduri pe noua configurație a trotuarului, așternerea căii pe pod și trotuare, ambele din asfalt, recondiționarea parapetului metalic pietonal, dar și realizarea de scări și casiuri pe taluze și realizarea marcajelor și montarea indicatoarelor necesare.

Podul va fi exclusiv pietonal și, pe timpul șantierului de reabilitare, acesta va fi complet închis circulației publicului. După reabilitarea podului, acesta va fi „decorat” cu bănci, jardiniere și coșuri de gunoi, împărțite în 34 de module. Totodată, se va amenaja și un spațiu destinat amplasării construcțiilor temporare (scenă) pentru desfășurarea evenimentelor culturale.

    Cu o lungime de 144 de metri, podul de fier de peste Mureș a fost construit în 1896, făcând legătura între Lipova și Radna. Povestea spune că locuitorii din Pecica ar fi cerut construirea unui pod de legătură între Pecica și Sânpetrul German, însă după ce piesele de fier au început să fie turnate, autoritățile de la Viena „s-au răzgândit”, mutând podul de la Pecica la…Lipova. Cu ani buni în urmă, circulația autovehiculelor a fost închisă pe pod, odată cu deschiderea noului pod.

    Semnarea acestui contract de lucrări  și posibilitatea realizării acestui proiect reprezintă înca un vis împlinit pentru administrația locală și doar unul din pași și obiectivele propuse,  spre un viitor diferit, un viitor al investițiilor și al proiectelor, care să aducă orașului Lipova strălucirea de altădată.

 

Alte imagini:

http://ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm
https://sgg.gov.ro/new/guvernare-transparenta-deschisa-si-participativa-standardizare-armonizare-dialog-imbunatatit-cod-sipoca-35/