Vizita doamnei Ministru a Sănătății -SORINA PINTEA, a adus vești bune pentru orașul Lipova
Luni, 22 Aprilie, 2019 / 994 accesari
Orașul Lipova a avut onoarea să primescă, joi, 04.04.2019, vizita doamnei Ministru a Sănătății, Sorina Pintea.
Vizita de lucru a doamnei ministru a fost realizată în contextul actual al construcției noului spital din Lipova, investiție derulată prin CNI, care se ridică la o valoare de peste 5 milioane de euro și urmează a deservi peste 60 000 de locuitori de pe toată Valea Mureșului.
Principalul obiectiv al acestei vizite la Lipova, a vizat identificarea celor mai importante nevoi pentru ca această investiție odată finalizată să fie funcțională, iar specializările de aici și dotările necesare a fi asigurate pentru toate secțille medicale nou create în acest spital, să fie cele potrivite, conforme și întocmai cu nevoile locuitorilor din zona orașului Lipova și a Văii Mureșului care urmează a beneficia de această nouă investiție.
În urma discuțiilor purtate alături de Primarul orașului Lipova - Iosif Mircea Jichici, a reprezentanților Instituției Prefectului Județului Arad - doamna prefect Florentina Horgea și subprefect - Vasilică Damian, a domnilor Mihai Fifor - senator, Dorel Căprar - deputat, Florin Tripa - deputat, Adrian Todor - deputat, reprezentanților Consiliului Local Lipova, reprezentanți din conducerea Spitalului Orășenesc Lipova și a medicilor din cadrul acestui spital, concluziile au fost unele foarte optimiste, Administrația Locală a Orașului Lipova fiind asigurată de toată susținerea din partea Ministerului Sănătății, în ceea ce privește finalizarea acestui proiect, dotarea la cele mai înalte standarde și funcționarea noului spital în cele mai bune condiții și cu cei mai bine pregătiți specialiști în specializările care vor exista în cadrul noului Spital Orășenesc Lipova.