PRIMARIA LIPOVA

  • Slide 1
  • Slide 4
  • Slide 3
  • Slide 2
  • Slide 5
  • Slide 6
  1. FaceBook
  2. Google Plus
  3. Twitter
  4. Pinterest

PRIMĂRIA LIPOVA

Adresa: Str. N. Balcescu, nr. 26
Lipova, Jud. Arad, Romania
Nr.Tel: 0257-561.133
Nr.Fax: 0257-563.067
Adresa E-mail:
contact@primarialipova.ro
Adresa Website:
www.primarialipova.ro


DETALII » ŞTIRI LOCALE ŞI ANUNȚURI PUBLICE Vezi si altele

”GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI ” , de Sărbătoarea Înălțării Domnului Eroii neamului românesc comemoraţi la Lipova cu ocazia Sfintei Sărbători a Înălţării Domnului Isus Hristos

Joi, 17 Mai, 2018    /    46 accesari


”GLORIE  ETERNĂ EROILOR  NEAMULUI ” , 
de Sărbătoarea Înălțării Domnului
Eroii neamului românesc comemoraţi la Lipova cu ocazia Sfintei Sărbători a Înălţării Domnului Isus Hristos

La 40 de zile de la Sărbătoarea Învierii Domnului (Paştele), în fiecare joi din săptămâna a VI-a de după Paşte, creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului, o frumoasă sărbătoare, plină de semnificaţii şi importanţă.

Sărbătoarea Înălţării Domnului mai este cunoscută în popor şi sub numele de Ispas, în amintirea unicului martor care, conform legendei, ascuns printre pietre, ar fi văzut cu proprii ochi evenimentul şi l-a facut cunoscut tuturor celor care aveau urechi să audă.

În calendarul creştin ortodox, în această zi sfântă sunt pomeniţi şi celebraţi şi Eroii Neamului şi toţi cei căzuţi de-a lungul veacurilor „pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului” (din slujba liturghiei de duminica).

În acest an, în Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc, a fost  sărbătorită joi,  17 MAI 2018.  

La această sărbătoare împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Şi la Lipova, pe parcursul zilei de joi, 17 mai 2018, cu ocazia acestei sărbători religioase – Sărbătoarea Înălţării Domnului sau Ispasul, , au avut loc manifestări  culturale şi religioase.

Începând cu ora 10:00 , în cadrul unui ceremonial militar şi religios, s-a oficiat o slujbă de parastas şi de pomenire a eroilor, la Troiţa şi Monumentul Eroilor aflat în Parcul din faţa Bisericii Ortodoxe din Lipova, unde a avut loc bineînţeles şi o acţiune de depunere de coroane din partea instituţiilor locale prezente la această desfăşurare.

De asemenea, după slujba din Parcul Libertăţii, au mai avut loc slujbe religioase şi depuneri de coroane la: Monumentul Eroilor din incinta Cimitirului din Lipova, Monumentul Eroilor amplasat în Parcul din Radna, manifestările fiind încheiate la Troiţa din curtea Bisericii Ortodoxe din Şoimoş.

  La această amplă acţiune, au participat şi s-au implicat reprezentanţii instituţiilor locale, reprezentanţii partidelor politice dar şi reprezentanţi ai altor organizaţii din localitate.

La ceremonie au participat :  Jichici Mircea – primarul oraşului Lipova, Petru Cociș – administrator public , Donţu Lucian – director Liceu „Atanasie Marienescu” Lipova, consilieri locali, precum şi alţi reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local Lipova.

Alături de aceştia, la eveniment, au luat parte reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din Lipova şi Şoimoş, cadre militare de la Poliţia Lipova şi Unitatea  Militară din Lipova, reprezentanţi din cadrul ACMRR – SRI, Filiala Lipova (Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – SRI, Filiala Lipova), precum şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii din oraşul Lipova, cărora, conducerea Primăriei şi Consiliului Local Lipova, le transmite pe această cale,  mulţumiri deosebite pentru participare şi colaborare.

            Ceremoniile desfăşurate cu ocazia acestei Sfinte Sărbători, au fost unele foarte fastuoase, deosebite,  acestea reuşind să aducă la un loc zeci de persoane, care, împreună au comemorat și au adus ”GLORIE  ETERNĂ  EROILOR  NEAMULUI”, prin sfintele slujbe și rugăciuni.

 

Alte imagini: