PRIMARIA LIPOVA

  • Slide 1
  • Slide 4
  • Slide 3
  • Slide 2
  • Slide 5
  • Slide 6
  1. FaceBook
  2. Google Plus
  3. Twitter
  4. Pinterest

PRIMĂRIA LIPOVA

Adresa: Str. N. Balcescu, nr. 26
Lipova, Jud. Arad, Romania
Nr.Tel: 0257-561.133
Nr.Fax: 0257-563.067
Adresa E-mail:
contact@primarialipova.ro
Adresa Website:
www.primarialipova.ro


DETALII » ŞTIRI LOCALE ŞI ANUNȚURI PUBLICE Vezi si altele

Manifestări comemorative pentru Eroii Detaşamentului Păuliş

Sambata, 19 Septembrie, 2015    /    559 accesari


Manifestări comemorative pentru Eroii Detaşamentului Păuliş

Manifestări comemorative pentru Eroii Detaşamentului Păuliş

 

 

La fel ca în fiecare an, şi de această dată, luna septembrie a marcat un eveniment important pentru reprezentanţii administraţiilor locale şi judeţene : comemorarea eroilor de la Detaşamentul Păuliş.

În acest an, manifestările comemorative au avut loc sâmbătă, 19 septembrie.           Acţiunile organizate în fiecare an, sunt dedicate luptelor eroilor de la Păuliş din septembrie 1944.

Manifestările comemorative din acest an, au marcat împlinirea a 71 de ani de la luptele eroice din septembrie 1944 care s-au purtat împotriva trupelor inamice invadatoare pe teritoriul judeţului Arad, pentru apărarea Defileului Mureşului dar şi a suveranităţii şi integrităţii patriei.

Şi de această dată, manifestările au fost concretizate în diverse ceremonii, organizate în mai multe locaţii din oraşul Lipova şi bineînţeles din Păuliş.

Toate acestea au fost organizate de către Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – Secţiunea « Detaşamentului Păuliş », în sprijinul căreia au venit, ca de fiecare dată, următoarele instituţii locale şi judeţene : Instituţia Prefectului Arad, Consiliul Judeţean Arad, Primăria oraşului Lipova, Primăria comunei Păuliş, Arhiepiscopia Aradului, Unităţile militare 01249, 01221 şi 02526, precum şi a Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Judeţului Arad.

Programul manifestărilor comemorative a început cu un ceremonial militar şi religios la Troiţa din curtea Unităţii Militare Radna, unde  în cadrul unui ceremonial militar şi religios, s-a oficiat o slujbă de parastas şi de pomenire a eroilor, precum şi o acţiune de depunere de coroane din partea instituţiilor locale prezente la această desfăşurare. Aici a avut loc o ceremonie solemnă ce a evocat martiriul elevilor Şcolii de Subofiţeri Radna. Aceştia au fost pomeniţi, ulterior, în cadrul unei slujbe desfăşurată la mormintele lor din Cimitirul Eroilor Lipova.

Slujbele religioase au fost oficiate de şapte preoţi, prezenţi la Lipova cu ocazia desfăşurării acestor manifestări. 

 În continuarea acestor acţiuni desfăşurate în oraşul Lipova, manifestările s-au mutat în localitatea Păuliş, unde a avut loc o liturghie arhierească cu parastas pentru eroi la Biserica Ortodoxă din localitatea Păuliş, precum şi un ceremonial religios şi militar cu depunere de coroane la Monumentul Eroilor de la Păuliş.

La această amplă acţiune, au participat şi s-au implicat reprezentanţii instituţiilor locale şi judeţene, reprezentanţii partidelor politice dar şi reprezentanţi ai altor organizaţii din oraşul Lipova şi localitatea Păuliş. Alături de toţi aceştia au fost prezenţi şi câţiva veterani de război, militari care au luptat în anul 1944 în aceste lupte de la Păuliş şi care azi, în vârstă de peste 90 de ani, au dorit să ia parte la aceste manifestări. La ceremoniile de sâmbătă au participat şi General-maior dr. Adrian Tonea, locţiitor al şefului Statului Major General. Cu această ocazie, prefectul Cosmin Pribac, le-a înmânat diplome de onoare celor 15 veterani de război prezenţi, membri ai filialelor Asociaţiei Naţionale din judeţele Arad şi Timiş.

Dintre reprezantanţii locali şi judeţeni care au participat la aceste acţiuni de comemorare, amintim pe: Mircea Jichici - Primarul Oraşului Lipova, Vasile Dodon – Viceprimarul oraşului Lipova, consilieri locali, precum şi alţi reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local Lipova şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului a Municipiului Arad.

Alături de aceştia, la eveniment, au luat parte reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din Lipova, Radna şi Şoimoş, cadre militare de la Poliţia Lipova şi Unitatea  Militară din Lipova, reprezentanţi din cadrul ACMRR Lipova (Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere), reprezentanţi ai Ocoalelor Silvice din Lipova şi Radna,   precum şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii din oraşul Lipova.

În acest an au fost de asemenea câteva noutăţi în desfăşurarea manifestărilor comemorative. În primul rând anul 2015 este Anul Veteranilor de Război, fapt care nu a fost uitat cu această ocazie şi a fost evidenţiat pe măsura importanţei sale,  iar pe lângă acest detaliu, o noutatea acestui eveniment a constat în primirea ştafetei veteranilor, ştafeta fiind reprezentată de un drapel tricolor, purtat de militarii voluntari ai echipei Invictus România pe o distanţă de peste o mie de kilometri, pe patru trasee care corespund, în principal, cu direcţiile de acţiune ale Armatei României, în anul 1944, pentru eliberarea teritoriului naţional. Purtătorii Ştafetei Veteranilor vor ajunge pe 25 octombrie la Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român”.

Ceremoniile desfăşurate în această zi de 19 septembrie 2015, au fost foarte frumoase şi impresionante, veteranii de război prezenţi în cadrul acestor manifestări, în vârstă de peste 90 de ani,  exprimându-şi cu această ocazie, onoarea şi bucuria de a putea fi prezenţi şi azi,  dupa 71 de ani,  la toate aceste activităţi de comemorare, sperând că anul viitor vor fi din nou la Lipova şi la Păuliş pentru a marca 72 de ani de la luptele pe care le-au purtat în anul 1944 la Păuliş.

 

 

Alte imagini:
  • 01
  • Eroi paulis

http://ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm
https://sgg.gov.ro/new/guvernare-transparenta-deschisa-si-participativa-standardizare-armonizare-dialog-imbunatatit-cod-sipoca-35/

PRIMĂRIA ORAȘULUI LIPOVA utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.primarialipova.ro. Vă aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC (”Directiva E-Privacy”) și de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a accestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (”Regulamentul GDPR”).Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si dorim sa confirmi acordul tau.