PRIMARIA LIPOVA

  • Slide 1
  • Slide 4
  • Slide 3
  • Slide 2
  • Slide 5
  • Slide 6
  1. FaceBook
  2. Google Plus
  3. Twitter
  4. Pinterest

PRIMĂRIA LIPOVA

Adresa: Str. N. Balcescu, nr. 26
Lipova, Jud. Arad, Romania
Nr.Tel: 0257-561.133
Nr.Fax: 0257-563.067
Adresa E-mail:
contact@primarialipova.ro
Adresa Website:
www.primarialipova.ro


ŞTIRI LOCALE » Detalii stire Vezi alte stiri

Reprezentanţii oraşului Castelvetro di Modena, din Italia, în vizită la Lipova, pentru reluarea relaţiilor de înfrăţire şi prietenie dintre cele două oraşe

Vineri, 13 Mai, 2016    /    337 accesari


Reprezentanţii oraşului Castelvetro di Modena, din Italia, în vizită la Lipova, pentru reluarea relaţiilor de înfrăţire şi prietenie dintre cele două oraşe

Una dintre înfrăţirile oraşului Lipova şi în acelaşi timp, o colaborare frumoasă, a fost iniţiată în urmă cu 11 ani, cu localitatea Castelvetro di Modena din Nord-Estul Italiei.

În ciuda faptului că în ultimii ani, din cauza schimbărilor care au avut loc la vivelul ambelor localităţi, Lipova şi Castelvetro, înfrăţirea nu a mai fost continuată, cu vizite şi proiecte comune, în primăvara acestui an, relaţia a fost restabilită, prin inţiativa domanei Tititana Chisbac – reprezentanta Asociaţiei pentru Înfrăţiri din Castelvetro di Modena, care a luat legătura cu reprezentanţii administraţiei locale a oraşului Lipova, împreună cu aceştia stabilind chiar o vizită la Lipova pentru luna mai a acestui an.

În urma planului pus la punct de reprezentanţii celor două primării şi ai asociaţiei, vizita delegaţiei italiene a fost concretizată în prima săptămână a lunii mai, mai exact în perioada 6-8 mai. În această perioadă, la Lipova sosit deleagaţia din  Castelvetro di Modena, delegaţie formată din şase persoane, printre care îi amintim pe primarul localităţii Castelvetro di Modena – Fabio Franceschini, Titiana Chisbac – reprezentanta Asociaţiei pentru Înfrăţiri şi Monica Poli – consilier în cadrul Primăriei din Castelvetro di Modena.

Cele trei zile petrecute de către delegaţia italiană la Lipova, au fost mult apreciate şi de bun augur, pentru ambele oraşe, Lipova şi Castelvetro. Delegaţiei italiene i s-a pregătit un program foarte diversificat, în care au fost incluse primirea oficială la Primăria Oraşului Lipova, vizite făcute în oraşul Lipova şi împrejurimi, unde oaspeţii italieni au avut ocazia să vadă diverse obiective turistice (Băile Lopova, Basilica „Maria Radna”, zona Podgoriei Aradului, Cetatea Şoimoş, Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, Bazarul Turcesc, Centrul istoric al Lipovei, Parcul Central), precum şi câteva dintre clădirile reabilitate în ultimii ani, cu un rol important pentru domeniul socio-cultural şi educativ al oraşului Lipova (Centrul Receativ Orăşenesc Lipova, Casa de Cultură a Oraşului Lipova sau Centrul de Informare Turistică Lipova). Pe tot parcusul vizitei la Lipova, oaspeţii din Castelvetro-Italia, au fost însoţiţi de reprezentanţii Primăriei Oraşului Lipova (Mircea Jichici – primar, Vasile Dodon – viceprimar, Adela Popescu – consilier, Adriana Nedescu – consilier), precum şi de reprezentanţi ai Liceului „Atanasie Marienescu” Lipova (Lucian Donţu – director).

Unul din principalele motive şi obiective urmărite prin aceaastă vizită şi totodată întrunire, a fost dorinţa exprimată de reprezentanţii ambelor oraşe de a discuta, de a cunoaşte particularităţile fiecărui oraş, a fiecărei comunităţi, astfel încât ulterior să fie identificate posibile idei de proiecte comune în domeniul cultural, educativ, sportiv, social; proiecte în care să fie implicate comunităţile celor două oraşe şi care să aducă noi beneficii pentru fiecare localitate implicată.

În urma vizitei şi discuţiilor purtate la Lipova, oaspeţii din Castelvetro au fost foarte încântaţi de tot ceea ce au descoperit pe meleagurile lipovane, de oamenii din această zonă, de posibilităţile diverse care există pentru viitoare proiecte comune şi care cred ei vor avea mare succes şi vor fi foarte apreciate de toţi cei care vor avea ocazia să participe în cadrul acestor proiecte.

Înfrăţirea cu oraşul Castelvetro di Modena din Italia, reprezintă o nouă legătură, o nouă prietenie foarte importantă şi specială pentru oraşul Lipova, ideea corespondenţilor din Italia, vizita făcută la Lipova, precum şi relaţia creată deja, toate au fost foarte bine primite şi apreciate de către reprezentanţii Administraţiei Locale Lipova, care la fel ca şi reprezentanţii delegaţiei din Italia, întrevăd un viitor foarte frumos şi benefic în urma dezvoltării acestei înfrăţiri.

 

Alte imagini: