PRIMARIA LIPOVA

  • Slide 1
  • Slide 4
  • Slide 3
  • Slide 2
  • Slide 5
  • Slide 6
  1. FaceBook
  2. Google Plus
  3. Twitter
  4. Pinterest

PRIMĂRIA LIPOVA

Adresa: Str. N. Balcescu, nr. 26
Lipova, Jud. Arad, Romania
Nr.Tel: 0257-561.133
Nr.Fax: 0257-563.067
Adresa E-mail:
contact@primarialipova.ro
Adresa Website:
www.primarialipova.ro


DETALII » ŞTIRI LOCALE ŞI ANUNȚURI PUBLICE Vezi si altele

Investiții fără precedent sistemul de sănătate: Lipova va avea un spital nou

Joi, 07 Aprilie, 2016    /    2020 accesari


Investiții fără precedent sistemul de sănătate: Lipova va avea un spital nou

Investiții fără precedent sistemul de sănătate: Lipova va avea un spital nou

Primăria orașului Lipova, împreună cu Consiliul Local Lipova au realizat, în perioada 2012-2016, cele mai importante investiții în sistemul de sănătate al orașului din ultimii 25 de ani. Nu o spunem noi, nu o spune primarul Mircea Jichici sau consilierii locali, o spun medicii și conducerea spitalului, care s-au bucurat în ultimii patru ani de o atenție deosebită din partea administrației locale. Iar pentru următorii patru ani, se anunță investiții fără precedent în Lipova, fiind accesate fonduri de la Ministerul Dezvoltării, în valoare de peste cinci milioane de euro, cu ajutorul cărora se va construi un nou spital în oraș.

„Sistemul sanitar a fost una dintre prioritățile mandatului 2012-2016, iar investițiile în spitale au fost însemnate. Am reușit în doar patru ani de zile să aducem un spital, care se afla în pargul desființării în 2012, la un standard ridicat, apreciat la nivelul județului Arad de cei de la Direcția de Sănătate Publică, dar și la nivelul Ministerului Sănătății. În 2012, când am început munca la Primărie, spitalul avea trei secții, din cele patru principale, care funcționau în clădiri care nu ne aparțineau și pentru care plătim chirie. Astăzi, mai plătim chirie doar pentru matern, dar serviciile de acolo se vor muta în noul spital. Am reușit în patru ani de zile să reabilităm complet secția Recuperare a Spitalului Orășenesc, care astăzi găzduiește pacienți din toată țara, fiind un model la nivel național, atât ca și condiții, cât și ca act medical de calitate, am reușit să reabilităm cele două clădiri de la TBC, partea stângă în 2014, iar partea dreaptă este în curs de finalizare, am reușit să aducem la standardele solicitate de DSP secțiile din clădirea maternului, unde nu se pot face investiții, nefiind clădirea noastră, dar unde condițiile sunt bune. S-au făcut eforturi mari din partea administrației pe acest capitol, al sănătății, fiind prioritatea numărul unu a mandatului 2012-2016 și vreau să mulțumesc pe această cale echipei care m-a sprijinit ori de câte ori a fost nevoie, viceprimarului Vasile Dodon și tuturor consilierilor locali, precum şi conducerii Spitalului Lipova şi cadrelor medicale din acest spital“, spune primarul Mircea Jichici.

TBC și Recuperarea, două spitale noi

Pentru a vedea ce s-a făcut concret la cele patru secții principale ale Spitalului Orășenesc Lipova, am luat legătura cu managerul, dr. Pavel Florin Fânață. „În ultimii patru ani, investițiile în spitale au fost cele mai mari după Revoluție. Pot spune că, practic, avem două spitale noi, fiind reabilitate complet. Este vorba de secția TBC și de secția Recuperare. La TBC, în 2013, aveam o clădire în paragină, care aparținea de un ordin al Bisericii Catolice și pentru care se plătea chirie. În decembrie 2013, clădirea a fost cumpărată de către Primărie, iar de atunci a început reabilitarea completă. În 2014, am reabilitat partea stângă, iar acum este aproape finalizată partea dreaptă, lucrări care ne vor permite reîmpărțirea celor două compartimente. Practic, pe partea dreaptă vom avea exclusiv servicii pentru TBC, iar în partea stângă va fi pneumologia, cu circuite, săli de tratament, cabinete pentru consultații separate“, spune dr. Pavel Florin Fânață.

Așa cum spune și managerul Fânață, la TBC avem un spital nou. Cele două clădiri au fost reabilitate complet, s-au schimbat geamurile termopan, au fost reabilitate interior-exterior, pe pereți s-a pus tapet special antibacterian, s-a adus în mare parte mobilier nou, la standardele impuse, s-a dotat spitalul cu aparatură nouă, spălătoria a fost complet reabilitată, fiind la standarde europene, curtea a fost pavată, s-a schimbat poarta, s-a realizat o rampă de gunoi, cu canalizare, apă curentă, s-a construit un depozit pentru deșeurile periculoase, cu cameră frig, canalizarea este nouă, fiind realizată și o fosă septică pentru sterilizarea apelor menajere, astfel încât ele ajung curate în rețeaua orașului.

„În acest moment, TBC-ul beneficiază de două clădiri noi, cu circuite funcționale la standarde europene, dar și cu aparatură nouă. Avem trei spirometre ultraperformante, concentratoare de oxigen, un aparat de radiologie modern care deservește întregul spital. Spitalul TBC are în dotare 40 de paturi, 33 pentru tuberculoză, iar 7 pentru pneumologie. De asemenea, dorim înființarea unei secții de tuberculoză multidrog-rezistentă, care va fi de interes județean, unde vom avea probabil zece paturi“, spune dr. Pavel Florin Fânață.

Tot în ultimii patru ani, pe secțiile interne și pediatrie s-au făcut igienizări, conform standardelor impuse de Direcția de Sănătate Publică, Primăria Lipova neavând voie să reabiliteze clădirea maternului, care nu-i aparține.

Un alt spital, care practic este nou, este clădirea ce găzduiește secția de Recuperare. Și această clădire a fost complet reabilitată, de la geamuri și uși termopan, la renovări interioare complete. A fost achiziționată o centrală nouă, s-au refăcut din temelii instalațiile de căldură și apă caldă, s-au schimbat corpurile de iluminat, s-a construit o sală modernă de chinetoterapie, s-a adus aparatură de ultimă generație pentru balneo-fizioterapie, s-a construit o bucătărie ultramodernă, care deservește întregul spital. Camerele sunt moderne, cu grup sanitar propriu și dotate cu mobilier donat de către prietenii Lipovei din Germania, prin Cercul de Prietenie Româno – German, condus de Willi Gehring. „Vreau să vă spun că acesta este un prim pas pentru modernizarea spitalelor din Lipova, sănătatea fiind una dintre priorităţile mandatului meu. Avem şi partea stângă de la spitalul TBC reabilitată şi, avem, de asemenera, un proiect ambiţios de extindere a spitalului, pe care sperăm să-l realizăm cu sprijinul domnului ministru. Este foarte important să dezvoltăm acest spital care deserveşte nu mai puţin de 60.000 de cetăţeni de pe Valea Mureşului“, a declarat Mircea Jichici, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a  secției de Recuperare, în 2014.

Investiţiile, apreciate şi la nivelul ministerului

Ministerul Sănătăţii a demarat, în ultima perioadă, verificări la nivelul tuturor spitalelor din ţară, pentru a se vedea stadiul implementării normativelor în vigoare. Pentru a nu se lăsa loc de interpretări sau de eventuale înţelegeri între inspectorii direcţiilor de sănătate publică şi managerii spitalelor, s-a luat decizia unor verificări încrucişate.

Astfel că, în judeţul Arad, spitalele au fost verificate de inspectorii DSP Braşov. Trebuie spus că evoluţia Spitalului Orăşenesc Lipova şi investiţiile realizate de Primăria Lipova şi Consiliul Local au fost apreciate de cei de la DSP Braşov. „S-a constatat că Spitalul Lipova corespunde normativelor în vigoare. Datorită investițiilor realizate de Primăria Lipova și a respectării circuitelor și a condițiilor de securitate în muncă și igienă, am fost apreciați de reprezentanții ministerului. De altfel, suntem singurul spital din județul Arad care nu a fost sancționat de cei de la DSP Brașov, ceea ce spune multe despre eforturile depuse în ultimii ani de administrația locală condusă de Mircea Jichici, pentru a avea un spital la standarde europene. Trebuie să spunem că toate aceste investiții au fost avizate de cei de la DSP, iar rezultatele se văd“, spune dr. Pavel Florin Fânață.

Spital nou, de 5 milioane de euro

Dacă în perioada 2012-2016, Primăria Lipova a investit în reabilitarea vechilor clădiri, pentru perioada 2016-2020, primarul Mircea Jichici are un proiect extrem de ambițios: construirea unui spital nou. Proiect e puțin spus, fiindcă stadiul e avansat, Primăria Lipova a primit banii de la Ministerul Dezvoltării, s-a realizat licitația pentru constructor și proiectant, la nivel de minister, iar acum se mai așteaptă doar avizele de la DSP și ISU pentru a demara efectiv lucrările, cel mai probabil în luna mai. „A fost o luptă grea, de aproape doi ani de zile, cu drumuri la București, nopți nedormite, dar așa cum am mai spus, spitalele au fost prioritatea acestui mandat. La începutul acestui an, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului spital, care va deservi 60.000 de cetățeni de pe Valea Mureșului. Lucrările vor dura doi ani de zile, iar în 2018 Lipova va avea unul dintre cele mai moderne spitale din județul Arad “, spune primarul Mircea Jichici.

Noul spital va costa 5,6 milioane de euro (valoarea licitată), fiind finanțat de Ministerul Dezvoltării. „Suntem în faza de finalizare a proiectului tehnic și obținerea avizelor ISU și DSP. Noul spital va permite înființarea unor noi servicii de chirurgie, matern, reanimare, respectiv relocarea secțiilor de pediatrie și medicină internă, din clădirea maternului, pentru a nu se mai plăti chirie. Vom avea o bază de tratament ultramodernă pentru pacienții cu patologie locomotorie și cardiovasculară. Se va crea un centru de primiri urgențe, extrem de important pentru Lipova și întreaga Valea Mureșului. Vom avea 25 de paturi pe secția interne, 20 la pediatrie, 6 paturi pentru chirurgie, 5 pentru obstetrică-ginecologie, 2 neonatologie și 2 de anestezie – terapie intensivă“, spune dr. Fânață.

Spitalul nou va fi realizat la cheie, cum se spune, condițiile hoteliere urmând a fi la cel mai înalt standar, cu saloane cu un număr limitat de paturi și grup sanitar propriu, cu căldură, apă caldă, televizor etc.

Un lucru foarte important este reînființarea serviciilor de asistență medicală pentru copiii de la 0-3 ani. Structura noului spital va permite și punerea în funcțiune a ambulatoriilor și a compartimentelor de internare de o zi.

Spitalul va beneficia și de aparatură medicală nouă, la standarde europene, care va fi achiziționată de Primăria Lipova cu sprijinul Ministerului Sănătății.

Foarte important, pentru a se vedea că la Lipova nu se lucrează „după ureche“, conducerea spitalului pregătește viitorii medici care vor ocupa posturile din noile secții. „Există o infuzie de medici noi, medici rezidenți care se pregătesc pentru noile secții. Finalizarea studiilor acestor medici coincide cu finalizarea noii clădiri, astfel încât noile secții să beneficieze și de personalul necesar“, susține dr. Fânață.

După cum se vede, administrația condusă de primarul Mircea Jichici, împreună cu managerul Spitalului Orășenesc Lipova au planuri mari și pentru perioada 2016-2020. Iar noul spital, care va fi finalizat în 2018, este fără îndoială cel mai important obiectiv al administrației locale, pentru următorii patru ani. Odată finalizat acest proiect, vom putea spune că Lipova are spitale la standarde europene, în care pacienții vor beneficia de condiții bune și un act medical pe măsură.

Alte imagini:
  • Saloane moderne la secția Recuperare
  • Lucrările la TBC, clădirea din dreapta, sunt aproape finalizate
  • Compartimentul de pediatrie al spitalului este curat și îngrijit
  • Viitorul spital va avea și un compartiment de urgențe
  • Dr. Pavel Florin Fânață, managerul Spitalului Lipova
  • Schiţa noului spital, alături de cel vechi
  • Secția TBC a fost dotată cu aparatură modernă
  • Dotarea spitalului din Lipova s-a făcut cu sprijinul prietenilor din Germania
  • Așa arăta spitalul TBC înainte de 2013
  • Clădirea din stânga a TBC-ului a fost renovată în 2014
  • Așa arăta spitalul TBC înainte de 2013 (2)
  • Secțiile din matern au fost igienizate
  • Grupuri sanitare modernizate la secția Recuperare

http://ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm
https://sgg.gov.ro/new/guvernare-transparenta-deschisa-si-participativa-standardizare-armonizare-dialog-imbunatatit-cod-sipoca-35/

PRIMĂRIA ORAȘULUI LIPOVA utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.primarialipova.ro. Vă aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC (”Directiva E-Privacy”) și de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a accestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (”Regulamentul GDPR”).Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si dorim sa confirmi acordul tau.