Despre Lipova
Pe un fundament granodioritic mai înalt ca vatra localităţii cu 25 m, este ridicată actuala mănăstire cunoscută sub denumirea Maria radna. Poziţia aceasta o face să domine Lipova şi cele două cartiere, Radna şi Şoimoş. Se observă de la mari distanţe din orice parte ai veni, dinspre Arad, Timişoara, Ususău sau lunca Mureşului, în amonte sau în aval de Lipova.
Impunătoare prin poziţie, prin înălţimea turnurilor cu vârfurile terminale în cruci, depăşeşte înălţimea de 50 m. Actuala mănăstire este a treia biserică din acest loc. Piatra de temelieîn forma pe care o are astăzi a fost pusă la 7 iunie 1756. Prima biserică pe locul acesta a fost ridicată la 1520, însă a fost distrusă în mai multe rânduri de către turci. Nu ştim cauza arderii complete a acoperişului actualei mănăstiri în anul 1923. aprinderea a fost intenţionată sau provocată de descărcări electrice, de scurtcircuite în reţeaua electrică din interiorul mănăstirii. Electricitatea s-a făcut în perioada de după 1912.
Mănăstirea Maria Radna este un vechi loc de pelerinaj încă de pe vremea când prima biserică a fost construită(anul 1520). Turcii au distrus-o în jurul anului 1551. S-a construit o nouă biserică pe locul actualei biserici. În anul 1695, sultanul Mustafa a asediat Lipova. Trece Mureşul în Radna, incendiază biserica, arde până la temelie. Singurul obiect care nu a ars a fost icoana Maicii Domnului. Icoana aceasta a fost donată mănăstirii de Gh. Vichnasos, care a cumpărat-o de la un italian. Pe peretele din dreapta în interiorul actualei biserici se află fixată o piatră în care se vede urma unei potcoave de cal, căci sultanul a intrat călare în biserică. Piatra a fost recuperată şi fixată pe peretele construcţiei noi a mănăstirii Maria Radna de astăzi. După plecarea turcilor se construieşte biserica nouă, iar în 1722 biserica se măreşte.
În 1756, la 7 iunie, s-a pus piatra de temelie a actualei biserici, care se termină de construit în 1732. Serviciul divin se face în interiorul bisericii din 1767, când nu era terminat exteriorul, iar turnurile noi s-au înălţat pe cele vechi cu încă 31 m.
Construită din piatră şi cărămidă, biserica prezintă un plan dreptunghiular, cu absidă orientală nord-vest şi pronaos supra-lărgit ca urmare a celor două turnuri-clopotniţă ce-i flanchează orientarea sud-est.
În interior, sanctuarul semicircular comunică la nord cu două încăperi, deasupra cărora mai sunt două încăperi la fiecare nivel. Nivelele 2 şi 3 au ferestre spre sanctuar, decorate cu elemente baroce la nivelul 2 şi simple la nivelul 3. Uşa ce dă spre parter este sculptată şi cu ancadrament baroc. La apus, sanctuarul dinspre coridor comunică cu sanctuarul de la parter, iar celelalte două nivele sunt identice cu cele din nord.
Laturile longitudinale ale navei sunt prevăzute cu câte trei absidiale în grosimea zidurilor. Acestea adăpostesc câte un altar. Peretele de legătură al navei cu sanctuarul este rotunjit în ambele părţi şi adăposteşte tot câte un altar. În total, biserica are 8 m, altare secundare şi unul principal din marmură albă de Carrara.
Pronaosul este despărţit de navă prin 4 stâlpi de zidărie. Aceşti stâlpi, uniţi între ei prin arcuri, susţin tribuna unde se află orga şi corul.
Altarul principal are trei ferestre. Cea din mijloc este mai mică şi rotundă. Toate trei ferestrele sunt cu vitralii.
Faţada sud-estică are intrarea principală cu uşă masivă în două canaturi. În faţa faţadei şi a uşii masive se află o terasă mare din care pleacă scările cu balustrade şi sfinţi sculptaţi. Sub scară se află două mici capele folosite pentru slujbe ocazionale ale diferitelor rituri catolice din oraş(greco-catolici) şi mai ales de cei ce vin în pelerinaj.
Biserica şi cu clădirile mănăstirii închid între ele o curte dreptunghiulară. Cele trei clădiri au 3 nivele şi sunt preluate de stat şi transformate, în 1949, în azil de bătrâni. Din 1967, azilul este transformat în cămin-spital pentru bolnavii cronici din judeţ.
Clădirile mănăstirii au coridoare, iar din coridoare se intră în camerele în care se află bolnavii. Aceste camere reprezintă fostele chilii ale călugărilor franciscani până în 1941. În încăperile de la sud-vest şi sud-est, la nivelul 2, se află clubul, bucătăria şi administraţia spitalului.
Partea de nord a mănăstirii a fost construită în 1743-1747. partea de sud-est - în 1823-1826. la 25 aprilie 1768, seara la orele 6, aici a sosit prinţul Iosif, moştenitorul tronului, cu o mare suită.
La 9 aprilie 1820, cardinalul Alexandru Rudnay, arhiepiscop de Estergom, a consacrat această biserică. Clădirea mănăstirii de lângă vechea biserică a fost ridicată în mai multe etape şi adausurile interioare şi exterioare se termină în 1824.
La 6 septembrie 1903, la ora 10, biserica şi mănăstirea au fost vizitate de către Franz Ferdinand.
Trebuie făcută o distincţie între biserică şi mănăstire. Mănăstirea înseamnă partea de vest, cea de nord-vest şi cea de sud-vest, construite pe 3 părţi în jurul curţii. Are 3 nivele şi pivniţă. În ea este căminul-spital de boli cronice din zilele noastre.
Biserica este lăcaşul de cult denumit Maria Radna.
Dimensiunile mănăstirii sunt destul de mari. Lungimea măsoară 59 m, lăţimea 16 m, înălţimea interioară 21 m. stilul în care s-a construit este baroc. În altarul principal construit din marmură este aşezată icoana Sf. Maria, o lucrare în stilul Renaşterii târzii. Icoana este cea care a scăpat de focul ce a transformat în cenuşă fosta biserică dinaintea mănăstirii.
În 1892, Ignatz Roscovici pictează deasupra altarului tabloul Buna Vestire. Între timp se mai produc anumite modificări prin adaos. Aşa s-a construit în 1895 altarul principal de astăzi. De ambele părţi ale altarului se află părinţii Sf. Fecioare, Sf. Ioachim şi Sf. Ana. Lucrarea este opera sculptorului tirolez F. Stuflesser.
În 1902, se pictează cea mai mare parte a mănăstirii, iar în 1905 se instalează orga. Pictarea bisericii a fost încredinţată pe porţiuni, după înţelegerea dintre pictori şi conducerea bisericii:
- pronaosul şi interiorul altarului este pictat de Marica Râmniceanu;
- catapeteasma, boltele, arcadele aparţin pictorilor Brăiescu şi Blendea;
- sculptura în lemn aparţine lui Iuliu Busuioc.
În 1911 se înalţă turnurile cu încă 31 m. În 1912 sunt condamnate şi aşezate cele 40 de bănci de stejar. În 1923 arde acoperişul şi în acelaşi an se şi reface.
În perioada 1959-1961 se repară exteriorul. În 1971 se renovează şi se completează picturile pe porţiunile degradate. Începuturile mănăstirii datează din a doua parte a sec. al XVI-lea, din timpul când o seamă de călugări franciscani au venit din Bosnia. Mănăstirea este de rit catolic.
La poarta principală de la intrare este afişat pe perete în limbile română, maghiară şi germană, următorul text:
„Basilica Minor Maria Rdna
1. Înfiinţarea Mănăstirii Franciscane la Lipova în 1325
2. Ridicarea capelei în viile Radnei 1520
3. Reînfiinţarea Mănăstirii Franciscane la Radna 1626
4. Procurarea icoanei Maicii Domnului 1668
5. Salvarea icoanei din incendiul bisericii în 1695, înainte de a fi mănăstire, adică de a avea clădirile din jurul curţii
6. Sfinţirea bisericii prin episcopal Engl 1737
7. Consacrarea bisericii prin arhiepiscopul Rudnay 1820
8. Basilica papală Maica Harurilor"
Un preot anonim traduce, după o broşură apărută în 1910, Istoria Mănăstirii Radna.
Regele Ungariei, Ludovic cel Mare, a fondat o biserică şi chiliile mănăstirii la Lipova şi le-a încredinţat călugărilor din ordinul Sf. Francisc.
După ocuparea Lipovei de către turci în 1551, călugării s-au refugiat peste Mureş la Radna, unde Şi-au zidit o capelă mică pe panta ramificată a unei prelungiri a munţilor Zarandului spre Mureş, iar în vale şi-au clădit o căsuţă, ca să fie în mijlocul credincioşilor aşezaţi pe aceste locuri.
Aceşti călugări au avut foarte mult de suferit din cauza prigonirii suferite din partea turcilor, au fost persecutaţi, chinuiţi, pedepsiţi, iar capela şi căsuţa lor nimicite. Pe unul din călugări, anume Plumbo Ioan, l-au luat chiar din biserică, de la serviciul liturgic şi l-au dus în faţa tribunalului turcesc, pentru că a îndrăznit să slujească pentru credincioşi. Odăjdiile acestor călugări-preoii erau de culoare verde şi se păstrează şi azi, în mănăstire Prin anul 1668, un credincios, Virchnassa Gh., de 80 de ani, a aşezat în mica bisericuţă din Radna o icoană a Sf. Maria, icoana făcătoare de minuni pe care credincioşii au păstrat-o.
În anul 1695, turcii au jefuit din nou mica bisericuţă, apoi au incendiat-o, arzând în întregime cu tot ce era în ea. Singurul obiect care nu a ars a fost icoana Maicii Domnului, pe care au găsit-o în cenuşa încă arzând. Icoana a rămas întreagă, fără nici o urmă de foc sau arsuri, cu toate că este vopsită pe hârtie simplă. S-a închis totuşi puţin la culoare din cauza fumului. Se poate observa şi astăzi aceasta. Credincioşii, cu adâncă pietate şi afecţiune, au scos dintre ruine şi cenuşă această icoană şi au păstrat-o în mare cinste.
Tot atunci s-au mai petrecut două întâmplări miraculoase. În timpul incendiului, cu toate că era un timp liniştit, fără vânt, şindrilele aprinse zburau ca luate de uragan peste Mureş, la Lipova, în tabăra turcească, aprinzându-le mantiile lor largi, încât mulţi turci au murit arşi de vii. Incendiul din tabăra turcească de la Lipova, din vremea aceea, n-a putut fi stins până ce turcii, în spaima lor, nu au ucis pe cel ce a incendiat bisericuţa. Al doilea caz semnificativ s-a petrecut când turcii, voind să jefuiască biserica, au dat năvală, să pătrundă în ea, dar copita unui cal a pătruns şi s-a adâncit într-un bolovan de piatră ca şi când s-ar fi lipit acolo. Această urmă a potcoavei calului se vede şi astăzi, iar bolovanul se află zidit în peretele din dreapta naosului.
Vestea acestor întâmplări miraculoase s-a răspândit repede în popor şi credincioşii au venit în pelerinaje nesfârşite, de la mari depărtări, să se roage şi să se închine în faţa icoanei miraculoase, pe care au început să o împodobească cu aur şi pietre preţioase. Una dintre aceste podoabe era o broşă ce strălucea pe icoană. De aceasta se leagă o nouă întâmplare miraculoasă:
O fată a dorit să aibă această bijuterie şi, într-o noapte, împreună cu o prietenă, a forţat uşa bisericii şi a voit să ia broşa de pe icoană. Imediat ce şi-a întins mâna aceasta a rămas înţepenită şi nu şi-a mai putut-o retrage, n-a putut să strige şi să se coboare de la altarul unde era icoana. Prietena ei, înspăimântată, a început să plângă şi să ţipe, alergând după ajutor. Repede s-a adunat mulţime de oameni în biserică şi au văzut îngroziţi figura înţepenită şi înspăimântată a fetei. Nu au putut-o ajuta până când nu s-au rugat toţi în genunchi, cerând îndurare Sf. Fecioare şi iertare pentru faptă. Abia atunci a scăpat fata. Această întâmplare, care a avut multe sute de martori, a făcut să crească şi mai mult venerarea sfintei icoane.
În 1718, ţara întreagă s-a eliberat de sub turci şi, o dată cu aceasta, şi Radna care de atunci va deveni un centru de pelerinaj, făcător de miraculoase vindecări.
După terminarea construcţiei bisericii şi a mănăstirii, episcopul din Cenad a adus personal icoana miraculoasă din biserica veche în cea nouă, de astăzi. împodobirea interioară şi exterioară a bisericii a continuat şi s-a completat în 1820, când nunţiul apostolic Rudnay Sandor a sfinţit-o cu mare ceemonie. Icoana, la început, a avut o simplă ramă de lemn; în 1770, din donaţiile făcute de credincioşi s-a confecţionat cadrul de argint în care se găseşte şi azi. Atât mama cât şi fiul din icoană au pe capete coroane din aur curat, iar în jurul capului Sf. Fecioare, stele de aur, sceptru de aur şi pietre preţioase, precum şi lănţişor de aur.
De ambele părţi ale altarului principal sunt atârnate nişte dulapuri unde sunt expuse sub geam nenumărate obiecte reprezentând mâni, picioare, ochi, urechi în amintirea ajutorului şi vindecărilor primite de la Maica Domnului când a fost rugată. În dosul altarului sunt lăsate bastoanele şi cârjele de către cei bolnavi şi ologi, care, fiind vindecaţi prin puterea miraculoasă de la Radna, n-au mai avut nevoie de ele, la întoarcerea acasă, de unde au venit.
Icoana este tipărită în vestita tiparniţă de icoane a lui Remondini de Bassana şi este confecţionată din hârtie simplă pe dimensiunile 80/60 cm, reprezentând pe Sf. Fecioară de pe muntele Carminului.
Pe braţul drept, Sf. Fecioară ţine pe micul Isus care-şi întinde braţele spre a o îmbrăţişa. Ambii au capetele împodobite cu coroane. Coroana Mariei o susţin, din două părţi, doi îngeri, cu câte o mână, iar în cealaltă mână ţin câte o ramură de palmier. Atât biserica însăşi, cât şi împrejurimile ei, au suferit mereu prefaceri şi înfrumuseţări din anul 1895. astfel, s-a pictat interiorul şi s-a pardosit cu plăci de ciment. Altarul principal a costat 12600 coroane, orga nouă 14000 de coroane, plus trei clopote noi, vitraliile frumos colorate, tablourile în relief care reprezintă drumul crucii pe Golgota, statuile uriaşe ale lui Ioachim şi Anei aşezate lângă altar. Diferite alte renovări şi transformări în corpul clădirii al chiliilor, apoi capelele Mariei de Lourdes, a Sf. Ştefan, cele 14 spaţii de pe Golgota, capetele Sf. Fecioare şi al pruncului. Înălţarea la cer, precum şi reînnoirea rechizitelor de aur şi argint şi toate ornamentele care azi valorează cât o comoară, toate datează din acest timp.
Mii de pelerini s-au perindat anual prin Radna, unde s-au spovedit şi împărtăşit cu ocazia vizitării bisericii. Din datele înregistrate în evidenţa bisericii, în 1907 s-au spovedit şi împărtăşit 43000 de credincioşi, iar în 1909 un număr de 53000 de credincioşi.
Vindecări miraculoase s-au petrecut foarte multe la Radna, s-au împlinit dorinţe exprimate în rugăciuni pioase. Amintim câteva: în anul 1709 a bântuit ciuma în oraşul Arad. Aceasta a încetat imediat ce întregul oraş, la îndemnul unei doamne credincioase, Maria Bumer, a venit în pelerinaj la Radna. Despre situaţia aceasta mărturiseşte şi un proces verbal din acel timp, din oraşul Arad.
Pentru mai multe detalii, va rugam vizitati: http://www.mariaradna.com/
